Psihologia artei

Arta si psihologia au unul si acelasi obiect de studiu - lumea interioara a omului. Viitorul omenirii depinde in cea mai mare masura de cit de deschise vor fi capacitatile noastre creatoare. Profesionalismul in creatia artistica presupune nu numai cunoasterea legilor artei, ci si cunoasterea capacitatilor proprii, capacitatea de a se stapini pe sine in procesul artistic.

Nu este posibil sa invatam creatia, dar se poate acorda o mina de ajutor in formarea constiintei profesionale a artistului - educarea unei atitudini creative fata de munca, intelegerea legilor artei proprii, o exigenta ridicata fata de sine.Procesul creatiei a atras din cele mai vechi timpuri atentia cercetatorilor din diferite scoli. In aceeasi masura, aceasta problema ii intereseaza pe filozofi si pe oamenii de arta, pe fiziologi, psihologi, medici, specialisti in domenii de conducere. Care este natura gindirii artistice? Ce loc ocupa in procesul artistic componentele neconstientizate? Cum sa poti supune capriciile intuitiei si cum poti provoca intr-un anumit moment starea de inspiratie? Este capabil omul sa faca acest lucru? Cum se formeaza talentul si ce impiedica realizarea potentialului creator al personalitatii? Care sint particularitatile personalitatii creatoare? In ce mod se creeaza ceva calitativ nou, ceva care face posibila dezvoltarea stiintei, inflorirea artei, miscarea civilizatiei? Care sint regulile aparitiei imaginii artistice si perceptiei ei?

Arta sterge barierele lingvistice

Multi si-au pus intrebarea de ce oamenii pe parcursul istoriei lor nu si-au pierdut interesul pentru arta. Pentru ca arta este limba universala pentru exprimarea sentimentelor, a emotiilor umane. Oamenii se folosesc in principal de comunicarea verbala. Arta insa sterge barierele lingvistice si propune o alternativa. Facind cunostinta cu operele de arta, omul poate intelege ce a simtit autorul creindu-le. Opera artistului prin natura sa este la fel cu procesul de percepere a operei de arta. Desfatarea estetica nu este o percepere pasiva a ideilor, a imaginilor si a emotiilor creatorului, ci un proces dinamic de producere reflectorie in psihicul privitorului a emotiilor creatoare ale artistului. Perceptia estetica este un act de prelucrare artistica a trairilor artistului intr-o noua calitate psihica.

Arta are o inalta capacitate cathartica (este o spovedanie originala, in care omul isi elibereaza sentimentele, scapind de tensiunea psihica).

Obiectul psihologiei artei

Psihologia artei priveste creatia ca un tip de activitate. Directia sociala a artei, punerea constienta a acestei probleme, cautarea unei rezolvari permit sa se vorbeasca despre rolul hotaritor al constiintei in acest tip de activitate. Procesele inconstiente de imaginatie si intuitie ocupa in arta un loc semnificativ. Starea de inspiratie este insotita de o constiinta clara, chiar daca subconstientul lucreaza foarte activ, autocontrolul scade, imaginatia este eliberata.

Se poate afirma ca deschiderea catre arta are loc atunci cind se folosesc noi metode si mijloace de activitate, ideile merg nu de la cunostintele vechi catre cele noi; pentru rezolvarea noilor probleme se foloseste experienta veche, rezultatele neasteptate apar ca urmare a luminarii interioare.

Luminarea interioara este posibila prin restringerea operatiilor logice, printr-un joc mai activ al asociatiilor. Acest lucru creeaza iluzia de usor, de neasteptat si de incredere in corectitudinea rezolvarii gasite. De obicei, luminarea interioara este precedata de o munca intensa si de durata, legata de cautarea diferitelor variante de rezolvare.

Exista date potrivit carora starea de inspiratie este insotita de o treapta determinata de obosire a celulelor nervoase cerebrale. Inspiratia si luminarea interioara care o insoteste vin numai in cazul in care cel care munceste are un scop constient si o necesitate interioara in rezolvarea unei probleme date.

Psihologia creatiei artistice si stiintifice vorbeste despre principiul unitatii muncii si talentului. Experienta arata ca pentru atingerea succesului cel mai adesea nu este suficient talentul, este necesara de asemenea multa munca. Munca formeaza talentul, iar talentul da dimensiunile si insemnatatea rezultatelor muncii.

Mediul familial influenteaza creativitatea

Exista unii factori din mediul exterior care pot avea o influenta pozitiva asupra dezvoltarii capacitatilor creatoare. Factorul cel mai important este mediul familial in care:

• se acorda atentie copilului;

• controlul exterior al comportamentului copilului nu il sufoca pe acesta ca personalitate;

• este stimulat comportamentul lipsit de stereotipii al copilului (acest lucru impiedica o dezvoltare timpurie a steretipiilor rudimentare);

• exista un spectru mare al manifestarilor de comportament permise copilului;

• este acceptata necesitatea prezentei copilului printre persoane apropiate (nu parintii), in apropierea unei personalitati creatoare, cu care copilul sa se identifice;

• exista relatii emotionale armonioase;

• exista relatii democratice;

• exista o atentie crescuta fata de capacitatile copilului;

• talentul copilului este un punct de plecare in activitatile familiei.

Toate aceste trasaturi conduc la dezvoltarea creativitatii copilului.

Psihologia umanista considera ca arta apare atunci cind lipsesc conflictele interioare. Procesul creator este realizarea unui proces creator natural in cazul indepartarii barierelor interioare si a piedicilor exterioare.

Daca creatia este inteleasa ca un proces specific atras de crearea noului, atunci creativitatea este privita ca un potential, o resursa interna a omului. Creativitatea se manifesta de asemenea in refuzarea mijloacelor stereotipe de gindire.

Creativitatea se manifesta prin rapiditate, adaptabilitate, exactitate, originalitatea gindirii, bogatia imaginatiei, simtul umorului, inclinatia catre valori estetice inalte, gradul de detaliere a problemei. Conditia esentiala pentru actualizarea acestei capacitati este stapinirea si increderea in sine.

Creativitate sau depasirea limitelor impuse din afara

Creativitatea este determinata nu numai de calitatea operatiilor de gindire (adaptabilitate, originalitate, exactitate), ci si de caracteristicile personale, de particularitatile aptitudinilor, care sint atrase in procesul de creatie in diferite etape ale sale.

Creativitatea le este necesara nu numai persoanelor cu profesii pur artistice: compozitori, pictori, actori; spiritul creativ nu are limita in manifestarile sale.

Manifestarea creativitatii in profesii ca pedagog, psiholog este pur si simplu necesara. Fiecare om are caracterul sau unic si irepetabil prin prisma imposibilitatii de a repeta exact drumul sau in viata.

Creativitatea este un factor puternic de dezvoltare a personalitatii, care determina capacitatea sa de a se schimba, de a refuza unele stereotipuri. Spereotipuri ca indaratnicia, imobilitatea, ingustarea vederilor nu ne permit sa fim noi insine. Daca stereotipul inseamna indaratnicie, ingustime, rigiditate, atunci talentul inseamna originalitate, irepetabilitate, o viziune noua asupra vietii.

De aceea, este necesara cautarea unor noi mijloace care sa ne permita sa ne dezvoltam creativitatea, acea capacitate pe care fiecare dintre noi o detine intr-o masura sau alta.

Lucrul cu care trebuie inceput, cel mai important de altfel, este depasirea limitelor impuse din afara si a standardelor de gindire. Stimularea acestui proces este posibila trecind dintr-o stare obisnuita a constiintei intr-una neobisnuita, chiar si numai pentru o perioada scurta de timp. Este necesar sa se trezeasca interactiunea functiilor intelectuale, de vointa si emotionale.

O calitate foarte importanta care determina importanta intrarii in procesul creativ este deschiderea experientei. Este important sa incredintati sinelui propria intuitie, experienta, chiar daca este negativa. De cele mai multe ori ne orientam dupa parerea celor din jur. In acest fel cadem in capcana stereotipurilor. Nu observam cum canoanele sociale si standardele ne formeaza stereotipuri de gindire, de comportament, de obisnuinte.

Art-terapia si limba expresiei vizuale si plastice

Art-terapia este o metoda de tratament prin intermediul creatiei artistice. Aceasta metoda a atras atentia tot mai multor cercetatori din intreaga lume. Manifestarea primelor forme de art-terapie a insotit schimbarile profunde din cultura tarilor dezvoltate ale Occidentului, iar dezvoltarea sa a fost strins legata de miscarea pentru realizarea menirii sociale a artei, care a putut astfel sa fie nu atit un obiect de fetisizare estetica, cit un factor de insanatosire a oamenilor.

Art-terapia foloseste limba expresiei vizuale si plastice. Acest lucru o face sa fie un instrument de neinlocuit pentru cercetarea si armonizarea acelor laturi ale lumii interioare a omului pentru exprimarea carora cuvintele nu sint potrivite. De dezvoltarea art-terapiei se leaga sperantele pentru crearea unei metodologii umaniste sintetice, care sa studieze in aceeasi masura cuceririle ideii stiintifice si experienta artistica, intelectul omului si sentimentele acestuia, necesitatea de reflectie si setea de actiune, planul trupesc si planul spiritual.

Interesul pentru art-terapie poate fi legat de faptul ca in era aparatelor medicale si a farmacologiei apeleaza la resursele interioare si autotamaduitoare ale omului, strins legate de capacitatile lui creatoare.

In aceasta metoda se folosesc unele forme ale activitatii plastice in scopul de a-i tine ocupati pe bolnavi in cazul in care sint nevoiti sa petreaca foarte mult timp intr-un spital. Desenele sint folosite adesea pentru analiza psihologica necesara la punerea diagnosticului, pentru aprecierea proceselor psihice.

Au existat si alte incercari de a include unele mijloace plastice in arsenalul psihoterapiei de grup sau familiale, in activitatea terapeutica de corectare a comportamentului copiilor care au unele tulburari psihice.

Istoria art-terapiei

Art-terapia stiintifica contemporana sta foarte aproape de arta preistorica, originara, primitiva. Aceasta din urma are la baza autoexprimarea spontana si intr-o oarecare masura ignora criteriile estetice in aprecierea rezultatelor si a profesionalismului autorului. Si pentru una, si pentru cealalta sint foarte importante procesul de creatie, care nu este conditionat de nimic, sinceritatea si deplinatatea autoexprimarii, iara nu produsul final si aprecierea lui de public.

Formele arhaice de arta - ca imaginea originara a art-terapiei contemporane - s-au pastrat cel mai bine in creatia populara. Acesteia ii sint proprii naivitatea si caracterul de actiune fara intermediar, de asemenea sprijinirea pe limba simbolica a inconstientului colectiv. De aceea, pentru dezvoltarea art-terapiei un rol determinant a jucat interesul pentru arta primitiva copilareasca, manifestata la sfirsitul secolului al XX-lea.

In aceasta perioada au inceput sa se raspindeasca idei despre faptul ca arta naiva, neprofesionala poate fi un mijloc de innoire si tratare a civilizatiei occidentale, au aparut noi abordari ale educarii artistice a copiilor, in care accentul se punea pe autoexprimarea libera, care ignora normele artei inalte.

J. Debuffet a introdus in circulatie notiunea de art brut, ceea ce in traducere din limba franceza inseamna arta rudimentara. La inceput aceasta denumea creatiile celor suferinzi psihic, apoi a devenit treptat o definitie care includea in sine forme diferite ale artei outsiderilor, care foloseau limba lor artistica, intr-o oarecare masura mai sincera si mai vie decit cea a culturii oficiale.

Young a privit limba simbolica a artei plastice drept cea mai adecvata pentru exprimarea continutului subconstientului personal si colectiv, mai exacta si cu o capacitate mai mare decit cuvintele. Folosirea acestei limbi a fost analizata ca un proces de compensare, care permite depasirea dominarii constiintei in viata psihica si atingerea unui echilibru intre aspectele sale constiente si inconstiente.

Young credea ca pacientul, bazindu-se pe proprietatile transcedentale ale simbolurilor si pe potentialul creator propriu, este capabil sa obtina autovindecarea, iar imaginile simbolice includ in ele si permisiunea unor conflicte psihice. In acest context, analizei artei plastice i se acorda un rol secundar si se presupune ca pacientul este capabil sa lucreze independent cu subconstientul sau.

Creatia cu rol de compensare inlatura tensiunea psihica

Inca de la inceputurile sale, psihanaliza a facut apel la analiza artei plastice. Activitatea plastica spontana este capabila sa exprime continuturile neconstientizate ale vietii psihice. Creatia plastica este un tip particular de sublimare, care apare cind instictul impulsiv este inlocuit de reprezentarea artistica. Potrivit lui Freud, creatia plastica are multe lucruri comune cu fanteziile si visurile, pentru ca asemenea lor indeplineste un rol de compensare si inlatura tensiunea psihica aparuta in cazul frustrarii (imposibilitatea implinirii necesitatilor instinctive). Ea este o forma de compromis a satisfacerii frustrarilor care se manifesta nu in mod direct, ci indirect.

O personalitate depresiva pune in creatie ceea ce ei i se pare tulburat, personalitatea schizoida cauta sensul ascuns in obiecte si nu in relatiile cu ceilalti oameni, iar personalitatea obsesiva se apara prin creatie de obsesii.

Jocurile simbolice sint un element obligatoriu al oricarei creatii plastice, pentru ca limba artei plastice este profund simbolica, iar culoarea, formele, linia, volumul si alte elemente ale sale au un sens profund si polisemantic, chiar daca in parte nu este constientizat.

Art-terapia apeleaza la functia simbolica a artei plastice, pentru ca acesta este unul dintre factorii procesului psihoterapeutic, ajutindu-i pacientului sa constientizeze si sa integreze materialul subconstientului, iar art-terapeutului sa vorbeasca despre dinamica acestui proces si despre modificarile care au loc in psihicul pacientului.

Jocurile sociale sau jocurile cu reguli sint foarte insemnate in indeplinirea activitatii art-terapeutice in grupuri; aceasta presupune folosirea unor norme determinate de comportament in grup, in procesul de activitate plastica a membrilor grupului.